Premiera națională a fost realizată la Spitalul Sanador, care a susținut pro bono realizarea a trei operații de litiază renală, de o echipă operatorie coordonată de prof. dr. Petrișor Geavlete, utilizând, în premieră în România, robotul Avicenna.
Acesta este primul robot din lume care poate controla tratamentul endoscopic, al patologiei renale sau ureterale (litiază, tumori sau malformații). La nivel mondial, există doar trei astfel de roboți, instalați recent la Paris, Heidelberg și Ankara, care au executat cu succes 80 de operații de acest tip.
Primii trei români care au beneficiat de intervenția de litiază renală prin intermediul robotului Avicenna au fost tratați de profesorul Petrișor Geavlete, singurul medic român care a utilizat robotul, de-a lungul a cinci operații demonstrative.
„Operațiiile de litiază renală realizate joi la Sanador reprezintă un moment de inovație în medicina din România; pentru întâia oară, integritatea fizică și psihică a pacientului este pe deplin protejată printr-un echipament care scurtează durata și complexitatea intervenției, asigurând o recuperare sigură și rapidă. Acest progres transdiscliplinar extraordinar, aflat între medicină și tehnologie, onorează echipele medicale specializate și ușurează cu mult viața pacientului”, a explicat Geavlete.
Pacienții supuși intervențiilor au vârste cuprinse între 47 și 63 de ani și au fost diagnosticați cu litiază renală în stadiu avansat, manifestând dureri lombare accentuate, febră și infecție urinară. Aceștia au fost aduși de urgență la spital, unde li s-a realizat, în primă fază, drenajul rinichilor prin montarea de sonde tip JJ. Ulterior, cei trei pacienți au beneficiat de primele intervenții de litiază renală minim invazivă din România, prin utilizarea robotului Avicenna.
Astfel de operații se vor face în continuare, în următoarele trei luni, pentru început, în unitatea sanitară.
Tehnologia din spatele robotului Avicenna a fost inventată de prof. dr. Remzi Saglam, reputat pionier al endourologiei, și propune cea mai nouă și mai puțin invazivă metodă de tratament, promițând, în același timp, să fie și cea mai eficientă. Robotul Avicenna prezintă particularitatea de a prelua mișcările medicului care operează, reușind să acționeze singur, sub supravegherea acestuia.
Avantajele operației de litiază renală realizată cu ajutorul robotului Avicenna constau, în primul rând, în ușurința recuperării bolnavului, externarea fiind posibilă în ziua următoare. De asemenea, procedura nu necesită incizii sau alte puncții.
Cunoscută ca fiind una dintre cele mai des întâlnite probleme de sănătate cu care se confruntă românii, litiaza renală reprezintă bucăți de minerale care ajung la nivelul rinichiului, ca rezultat al modificării raportului dintre apă și sărurile minerale. Aproape 7% din populația țării a suferit cel puțin o colică renală de-alungul vieții. Cea mai eficientă opțiune de tratament disponibilă în România, până în acest moment, constă în operația de litiază renală realizată prin procedura laparoscopică, care implică, însă, o incizie la nivelul abdomentului pacientului.